Primarul municipiului Târgu Jiu Marcel Romanescu a declarat că există o șansă foarte mare de dezvoltare pentru Gorj și pentru Târgu Jiu în perioada următorilor patru ani dacă oamenii vor vota candidații propuși de Partidului Național Liberal.
Romanescu a prezentat și argumentele în acest sens. ”Mă bucur că am ocazia să îmi susțin candidații pentru alegerile parlamentare de pe data de 6 decembrie. De la campania electorală pentru alegerile locale mi-am dat seama că oamenii sunt extrem de reticenți în contactul cu candidații. Ca să poți să îi convingi pe alții trebuie să vii, în primul rând, cu cele mai bune argumente pentru membrii Partidului Național Liberal. Am avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire cu cei trei candidați ai noștri, din punct de vedere eligibil, respectiv cu domnul viitor senator Iordache, cu domnul viitor deputat Vîlceanu și cu Gheorghe Pecingină -care, din punctul meu de vedere, va prelua cel de-al doilea mandat de deputat- și i-am pus față în față cu echipa mea de consilieri, cu echipa din Consiliul Local. Am avut o discuție extrem de tranșantă, o discuție extrem de deschisă, pe de-o parte, pentru noi că reprezentăm Autoritatea Municipală și le-am spus care ne sunt, în momentul de față, necesitățile. Pe de alta parte, am încercat să creăm acel element de legătură între ceea ce facem noi în municipiul Târgu Jiu -și ceea ce vom face în următorii patru ani de zile- și viitorii noștri parlamentari”, a precizat edilul-șef din Târgu Jiu.
Totodată, primarul Romanescu a susținut că este important ca țara noastră să își păstreze parcursul pro-european și viitoarea guvernare să fie una de dreapta. ”Este clar în acest moment că Târgu Jiul are o șansă extraordinară, mai ales prin prisma faptului că eu sunt convins că avem un guvern liberal în acest moment, dar și după data de 6 decembrie vom avea un guvern liberal, bineînțeles cu aliați. Eu îmi doresc o guvernare formată din partidele politice de pe eșicherul de dreapta. Ar fi foarte bine dacă în următorii patru ani de zile am avea o majoritate stabilă formată în jurul Partidului Național Liberal în viitorul Parlament.
Vin cu solicitarea, vin cu rugămintea către cetățenii municipiului Târgu Jiu să susțină Partidul Național Liberal așa cum m-au susținut pe mine și așa cum au susținut echipa la alegerile locale!
Îmi doresc ca cetățenii județului Gorj să susțină Partidul Național Liberal. Fiecare dintre noi să privească acest parcurs pro-european al actualului guvern și să își dea seama cât de important este să păstrăm această direcție”, a explicat Romanescu.
Legătura dintre administrația publică locală și cea de la nivel central se realizează preponderent prin intermediul parlamentarilor iar Romanescu a ținut să precizeze, în acest sens, calitățile necesare ale celor care trebuie aleși în aceste funcții. ”Eu nu pot să susțin decât un guvern liberal. Nu pot să susțin decât o echipă a Partidului Național Liberal cu care să am permanent legătura. Primarul municipiului este în momentul de față cea mai importantă demnitate a orașului pe care îl reprezint și sunt persoana desemnată de către cetățenii municipiului Târgu Jiu pentru a rezolva problemele interne ale instituției dar și pentru a ține legătura cu factorii de decizie de la nivel central. Atunci când am nevoie la un ministru de resort sau la un secretar de stat sau la un șef de agenție să pot pune mâna pe telefon și pe cei trei reprezentanți ai mei, pe Dan Vîlceanu, pe Gheorghe Pecingină sau pe Ion Iordache să-i pot găsi la telefon iar ei, pe partea cealaltă, să poată intermedia discuțiile pe care le am la nivel central. Dan Vîlceanu este un demnitar în funcție, un om care a demonstrat că poate să facă și a făcut foarte multe lucruri pentru județul Gorj. Gheorghe Pecingină îl putem considera omul care a ținut permanent legătura cum ministerele de resort, fiind secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Conexiunile sunt deja asigurate. Ion Iordache vine dintr-o poziție extrem de avantajoasă pentru noi toți ca primari. Cunoaște problemele administrației pentru că vine dintr-un mandat de primar”, a conchis pledoaria sa primarul din Târgu Jiu Marcel Romanescu pentru susținerea cadidaților Partidului Național Liberal.