News Alert

Comuna Turcinești s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare duminică 4 iulie și a găzduit Sărbătoarea Cireșului, dată pe care primarul Dan Modrea încearcă să o impună ca o manifestare festivă specific localității pe care o conduce.

Universitatea ”Titu Maiorescu” din Târgu Jiu a inaugurat Ziua Porților Deschise în cadrul acestei unități de învățământ superior, în prezența cadrelor didactice universitare, a studenților, a oficialităților Consiliului Județean Gorj și a Primăriei Târgu Jiu.

Noul măr al discordiei între sindicate și administrația Complexului Energetic Oltenia (CEO) a devenit schimbarea mesei calde din carierele din jurul Motru în tichete de masă. Liderul de sindicat din acea zonă, Nelu Roșca a afirmat că această măsură s-a luat cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM), pe de altă parte, reprezentantul conducerii CEO, Ion Rușeț, a declarat că în această privință ”domnul Roșca exagerează, ca de obicei”.

Primele date despre teritoriul care corespunde zonei oraşului Rovinari sunt încă din paleolitic, dar prima atestare a satului Rovinari este menţionată  în anul 1497 în actele de întărire sau daniile făcute de Sigismund regele Ungariei sau Iancu de Hunedoara.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat TAROM un avion pentru a se deplasa săptămâna viitoare la Consiliul European de la Bruxelles, însă compania a răspuns că pentru perioada respectivă nu are o aeronavă disponibilă, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres.

Finanțarea guvernamentală și cea de la Uniunea Europeană crează premisele dezvoltării de noi proiecte de tip ANL și locuințe sociale, municipalitatea preocupându-se îndeaproape de aceste planuri de dezvoltare.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a susținut că lucrările la centura de ocolire a orașului - un obiectiv foarte important pentru dezvoltarea economică - ar fi trebuit începute încă din timpul guvernării PDL, conduse de Emil Boc.

Simona Halep și-a rotunjit conturile cu peste două milioane de dolari în 2015, banii aceștia reprezentând doar premiile obținute în urma diferitelor turnee la care a participat și s-a clasat pe primele poziții ale podiumului.

Un grup de tineri organizează un protest, în data de 3 mai, la Timișoara, după care intenționează, în decursul aceleiași luni, să pună în aplicare și un protest la Târgu Jiu – în acest colegiu fiind deputat premierul României - unde vor cere demisia lui Victor Ponta. ” Într-un moment de luciditate, Victor Ponta trebuie să realizeze că nu exista altă soluție în afara demisiei. PSD are dreptul, legitimitatea și acum obligația să-și pună un alt premier, care să șteargă cumva imaginea dezastruoasă lăsată de dl. Ponta”, spun tinerii.

Bijuterii estimate la 275 de milioane de euro, furate dintr-un depozit de seifuri

Editorial

Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav
Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut. Citește mai departe...

Reportaj

TRANSALPINA – cea mai înaltă șosea din România IMAGE
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, ce traversează unele peisaje de un pitoresc inefabil. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Citește mai departe...

Actualitatea Gorjului Video

 

Lifestyle

O viață pentru o cafea IMAGE
Povestea Nino Caffe a început într-o fabrică din Milano, unde pentru gustul Nino Caffe s-a căutat amestecul perfect din mai multe tipuri de... Citește mai departe...

Facebook

Meteo

Horoscop

Curs Valutar

Copyright © 2024 | Toate drepturile rezervate.

Activati JavaScript.