News Alert

Dispariția subită din țară a urmăritului penal Victor Ponta, prim-ministru al României, a stârnit mari suspiciuni și a născut mari semne de întrebare. Iar deplasarea sa la Baku, unde s-a fotografiat în preajma unui personaj al cărui regim, prin vuvuzelele sale, amenință aproape zilnic România, aproape că nici nu mai contează față de ce a urmat acestui gest. Care a creat, cu adevărat, fierbere în INTELLIGENCE-ul românesc.

Da, vorbim despre ceea ce tot mai mulți numesc fuga lui Ponta în Turcia. Ascuns, într-un mod extrem, extrem de dubios, lângă pulpana unui lider dintr-o țară musulmană. Și, ca o paranteză, nu puțini analiști au luat în calcul originile sale albaneze, posibil de sorginte musulmană. Dar și, tot ca o paranteză, fascinația sa bolnăvicioasă pentru lideri carismatici-a se vedea obsesia maladivă pentru Traian Băsescu. 

Deplasarea lui Ponta în Turcia, la bordul avionului unui alt șef de stat, fără înștiințarea oficială a structurilor statului din care face parte-și la ce nivel!-, fără să facă public, oficial și obligatoriu, locul unde se află și scopul este fără precedent în istoricul funcționării statului român. Și aici nu vorbim despre protocol, vorbim despre funcțiuni care țin de siguranța națională. Realizează cineva ce s-ar fi întâmplat dacă în România avea loc un cutremur major în timp ce țara avea un prim-ministru despre care nimeni nu știa unde se află localizat? 

Reamintim faptul că de vineri seara, când a fost localizat la Baku, până luni în jurul orelor 10.00, când au fost confirmate din surse cvasioficiale zvonurile că se află la Istanbul, Ponta a dispărut după radarul României. Sunt fragmente de realitate fără precedent în istoria post-decembristă a statului român. Realizează cineva că șeful statului nu a fost înștiințat oficial despre aceste deplasări?

Cu ce avem de-a face? Consultantul Comisarul.ro în probleme de intelligence, un fost general SIE, spune că Ponta se comportă și acționează ca un agent(spion, în termeni populari) fugărit. ,,Acest individ, nr. Victor Ponta, a fost lăsat fără linia de comunicare. Omul lui de legătură nu mai răspunde la mesajele lui și nu-l mai caută. De aceea a fugit în Turcia. La acea clinică privată. Omul lui de legătură, sau un interpus, îl poate contacta. De la punerea sa sub acuzare de către procuror, lui Ponta i s-au tăiat toate infomările pe care le primea. Sau, dacă mai primește ceva, nivelul lor-al informărilor, nr.-nu depășește nivelul de greutate al informărilor primite de un amărât de prefect. Iar nivelul de atenție al serviciilor asupra activității sale și, mai ales, al contactelor pe care le are, a crescut la un grad foarte ridicat. Chiar și acum este monitorizat cu atenție. La fața locului, în Turcia. Nu mai beneficiază de statutul privilegiat dinaintea punerii sub acuzare. Așa cum am mai spus și cu alte prilejuri, Victor Ponta este un individ promovat de foști angajați ai serviciilor secrete. Vă reamintesc însă că am spus că aceste foste cadre rămase active prin astfel de interpuși ca Ponta, controlând segmente importante din România, sunt sub ofensiva serviciilor secrete ale SUA și SRI. Asistăm, de o bună perioadă de timp, și vom asista și în continuare, la multe dezafectări ale unor astfel de personaje.'', a declarat pentru Comisarul.ro fostul general SIE. Sursa comisarul.ro

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

IMAGE
Proiectul de buget pe anul 2018 al guvernării PSD-ALDE a devenit deja o certitudine după ce a fost votat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, așa cum a vrut ”suflețelul” lui Liviu Dragnea.
IMAGE
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, uimește pe zi ce trece cu tupeul și sfidarea sa. Astă-seară, în jurul orelor 20:00, Călinoiu a fost surprins folosind mașina de serviciu, o limuzină de lux Audi A8, într-o vizită prin Mall-ul din Târgu Jiu.
IMAGE
Culmea sfidării poporului roman în care peste 60% din populație trăiește la limita subzistenței. Uitați-vă cu atenție ce poartă la mână premierul României, urmăritul penal de DNA, Victor Ponta, dintr-un salariu de bugetar.

Editorial

Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav
Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut. Citește mai departe...

Reportaj

TRANSALPINA – cea mai înaltă șosea din România IMAGE
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, ce traversează unele peisaje de un pitoresc inefabil. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Citește mai departe...

Actualitatea Gorjului Video

 

Lifestyle

O viață pentru o cafea IMAGE
Povestea Nino Caffe a început într-o fabrică din Milano, unde pentru gustul Nino Caffe s-a căutat amestecul perfect din mai multe tipuri de... Citește mai departe...

Facebook

Meteo

Horoscop

Curs Valutar

Copyright © 2025 | Toate drepturile rezervate.

Activati JavaScript.