Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut.
Cum termini, te îndrepți glonț la bucătărie să îți bei cafeaua. După 3-4 înghițituri deja simți cum începe să pornească motorul interior: vrum-vrum! Încă o nouă zi e pe cale să înceapă. Te întrebi dacă mai e timp să faci un duș sau nu. Te îmbraci la foc automat și ai tulit-o pe ușă! Trafic, nervi, claxoane și ai ajuns la serviciu. Problemele de aici nu trebuie să le aștepți prea mult că au ele grijă să vină valuri-valuri peste tine. Cum dai gata una, mai apar încă două. Un șef irascibil sau un coleg de birou obsesiv-compulsiv îți pastelează ziua și mai mult. Nici nu ai ajuns bine la lucru, că deja începi să te gândești la concediu. O faci în răgazul care îți rămâne între rezolvarea a două îndatoriri de serviciu. Pe care le detești, de altfel, dar nu ai încotro. Simți nevoia să te încurajezi: lasă, că trece și asta! Salariul e bun, ratele la bancă vin cu precizie de ceasornic elvețian, facturile și taxele, la fel! Poate la anul, obții o avansare. Și o leafă mai bună! Gândul ăsta îți dă curaj și un nou entuziasm să mergi mai departe. Asta faci zi de zi. Nu e ceea ce îți dorești, dar banii sunt bineveniți la pachet cu unele mici compromisuri pe care le faci cu propriul tău ego. Pare a fi varianta soft a gulagului comunist, dar preferi să îl alinți capitalism de consum. Care te consumă și pe tine! Dar ție îți place să crezi că nu, deși în forul tău interior știi că așa e... Când se termină programul de lucru, abia aștepți să ajungi acasă. Bucuros că ai scăpat, te gândești la o ieșire cu prietenii. Chiar dacă mintea îți stă tot la serviciu, la cum să avansezi și la ceva în plus la salariu. Știi că relațiile sociale sunt importante, dar fiind acaparat de ”fișa postului”, uiți de ele. Și de multe ori nu te mai recunoști. Traversezi crize de identitate și pari rătăcit într-un labirint al nesfârșitelor opțiuni. Care are, care n-are, care e câștigătoare?!... Și așa zilele trec și anii trec și viața trece. Drumul spre prosperitatea mult-visată e anevoios și presărat cu nenumărate capcane ascunse. Fundăturile sunt deghizate în oportunități. Și invers... Jocul ăsta perfid simți că te înnebunește. Dar nu cedezi, că tu ești un luptător/oare. Când ieși în oraș berea, sucul, prăjiturile, cumpărăturile și toate celelalte cu asta le plătești. Cu munca de la serviciu! Și e bine -ooo daa!!!- e foarte bine când cumperi de toate, dar vrei din ce în ce mai mult. A doua zi o iei din nou de la capăt. Te trezești, îți faci tabieturile, drumul până la birou, sarcinile de serviciu, colegii, șefii, telefoane, e-mailuri, apoi drumul spre acasă, mai bagi o socializare la vreun restaurant sau terasă- dacă îți permite timpul, bineînțeles- apoi seara acasă. E deja 23:00, te-ai uita la un film dar ești cu mintea îmbâcsită de pe zi și frânt de oboseală ca un muncitor zilier în construcții. Weekend-ul e salvarea, bagi la greu atunci de toate, să compensezi cu restul săptămânii. Nu cedezi și nu rămâi cu nimic dator! Ești în permanență conectat și la curent cu toate. Nimic nu îți scapă, monitorizezi totul la secundă. Și la fiecare mișcare! Fără să îți dai seama, te-ai transformat într-un robot. Zilele tale încep să semene izbitor una cu alta. Ești obligat să faci față mereu la aceleași lucruri. Care te acaparează! Simți că nu mai ai timp pentru tine, că nu mai ești tu, dar mergi înainte. Cu orice preț! Ai muncit prea mult ca să ajungi aici! Mecansimul automatizat din tine a acaparat irevocabil partea umană. Ritmul infernal în care se petrece viața ta e unul pe care nu îl mai poți controla. Alții îl controlează și dețin telecomanda în baza cărei funcționezi tu. Când ai o zi liberă nu știi ce să faci cu ea. Da, taman tu, cel care îți propuseși să ai un timp, un timp doar al tău în afara timpului. Mai ții minte?!... Când îți spuneai că tu vei trăi pe îndelete, nu în ritmul nebun al celorlalți! Că îți vei bea cafeaua liniștit, că vei asculta muzică, te vei plimba și vei face sport, vei face doar ce îți dorești și te vei relaxa ca la carte. Mai știi?!... Acum planifici totul și nu mai faci nimic pentru tine. Țesătura gândurilor și visurilor de odinioară care te însuflețeau s-a destrămat imperceptibil și au rămas din ele doar un miros de casă bătrânească veche și abandonată. Acum totul ți se pare străin, însă te iluzionezi că te-ai dezvoltat, tu ești în ritm cu viața asta atât de rapidă, tehnologizată și superficială, că abia mai ai timp să trăiești. Totul e o tâmpenie, dar o tâmpenie care funcționează și cu care te-ai obișnuit. Simți că trebuie să preiei controlul asupra ”timpului”, care este dictatorul existenței tale. Acasă, la serviciu, salariul, ratele, cumpărăturile, hainele cele noi, bijuteriile, mobila care o vroiai de mult, mașina cea nouă pe care ți-o dorești sunt lanțurile cu care ”timpul” te înlănțuie. De la cel care își dorește un yaht de ultimă generație, o vilă nouă, un Mercedes sau BMW ultimul tip, până la cel care vrea un televizor nou sau o mașină de spălat care să funcționeze mai bine. TIMPUL ești TU. Există oameni cu bani și oameni bogați. Poți alege în orice secundă, dar liberul-arbitru, mai ții minte, l-ai aruncat într-un colț prăfuit când ai terminat liceul sau facultatea și de atunci alții aleg și decid pentru tine. Ei îți trasează coordonatele existenței. În fiecare zi! Lanțurile sunt tot mai puternice!!! Și te supui... Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav...
