News Alert

Cel mai votat candidat independent din România la alegerile parlamentare trecute -primarul comunei Bustuchin Ion Ciocea- a explicat de ce este necesar ca alegătorii județului Gorj să meargă pe mâna Partidului Național Liberal (PNL) în data de 6 decembrie.

 Fiind prezent la Hurezani, la reuniunea convocată de președintele PNL Gorj Dan Vâlceanu cu primarii din zona Valea Amaradiei, edilul-șef din Bustuchin a trecut în revistă problemele administrațiilor locale din această zonă dar și modul în care se pot găsi soluțiile. ”Eu mă bucur că sunt astăzi aici, în mijlocul dumneavoastră, ba mai mult că suntem majoritatea primarilor de pe Valea Amaradiei și cred că problemele noastre sunt cam comune. Și așa cum spunea și domnul primar de la Licurici și cum spunea și ministrul secretar de stat Gheorghe Pecingină, s-a întâmplat ca zona Valea Amaradiei să dea foarte multe bogății în special gaze naturale și, culmea, noi să nu avem gaze naturale. Domnule deputat Dan Vîlceanu, la invitația dumneavoastră am răspuns, credeți-mă, cu mult respect și cu mare interes. N-am fost niciodată cu dumneavoastră la asemenea întâlniri, dar este tot ceea ce-mi doream eu de 24 de ani, ca să ajungem să avem parlamentari și guvernanți care să nu țină cont de culoarea politică”, a precizat Ciocea.

Totodată, edilul din Bustuchin a atras atenția și asupra manipulărilor care se aruncă în această campanie electorală la adresa PNL-ului. ”Cred că în stilul acesta, a ce ați făcut dumneavoastră pentru oameni, sunt și eu astăzi în mijlocul dumneavoastră. Și știu că sunt multe lucruri pe care le-ați făcut în puținul timp de când sunteți la guvernare. De ce nu veniți să le arătați oamenilor mai des, să ieșiți cu ele, de exemplu, cum ați făcut astăzi.

Mai ieri auzeam pe un post de radio cum vă critica Weber de la PSD că nu știu ce ați făcut acum câtva timp pentru minerit sau că de ce nu ați făcut mai de mult. De ce nu-l întrebați ce a făcut el în 4 sau în 8 ani? Pentru că ceea ce vă spun eu este dureros. Să mai avem încă un guvern 70% PSD nu va fi bine pentru că eu am stat 17 ani cu ei. Și-au tot promis, a tot promis PSD-ul  la oameni și n-a făcut nimic.

Și o să vedeți că nu e departe până în 6 decembrie și după aceea mi-ar părea rău să aveți o pierdere acolo că nu știți să vă ”vindeți marfa” (programul de guvernare PNL). Arătați-ne că ați făcut ceva, iacă-tă, dacă dumneavoastră nu ați spus, o spun eu: ați dat 50% reducere la impozitele pe locuințe, multe afaceri au beneficiat de ajutoare, guvernul le-a dat asta, da. Subvențiile de care spuneați astăzi sunt un lucru extraordinar, dar trebuie să le spuneți și să le arătați ca oamenii să știe. Eu nu vin să vă cer nimic, credeți-mă, și mi-ar pare rău ca în continuare să mergem pe minciună și pe promisiuni pentru că astăzi a venit cineva la mine și îmi spunea: Domnul primar, dar vedeți ce spunea aseară X pe televizor de la PSD, că vom rămâne cu 4 zile pe săptămână de lucru, se vor reduce salariile cu 20%, etc. Este nederept să spui niște lucruri doar pentru a-i minți pe oameni, dar dumneavoastră trebuie să veniți cu dovezi. Credeți-mă, chiar vă spun sincer, am spus-o și o repet: am avut invitația dumneavoastră să vin în partid și am spus de ce nu, pentru că am fost un om de stânga și-mi era greu să vin pe dreapta așa dintr-o dată. Până acum, nimeni nu le-a făcut la cetățeni branșament gratuit de gaze sau acord, cum îi spune, și am înțeles că merge și pe partea de energie electrică. Domnule, trebuie să venim cu astea, astea sunt lucruri pe care trebuia să le fi făcut de mult, nu acum. Știm bine că relația noastră a fost mai așa și cu da și cu nu, poate că am fost doi oameni care am spus lucrurilor pe nume”, a declarat primarul din Bustuchin.

Măsuri rapide la situații neplăcute ce se tergiversează de ani de zile

Ciocea a mai atras atenția și asupra unor probleme care trenează de foarte mulți ani și cu care se confruntă majoritatea administrațiilor publice locale. ”Ce vă rog, am primit de la Prefectul Județului Gorj o hotărâre privind restituirea proprietăților și am citit aici că se aprobă scoaterea titlurilor de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră pe baza proceselor verbale de punere în posesie întocmite anterior. Eu am venit astăzi ca să vă dau o hârtie pe care vă rog să o primiți și este semnată de dumneavoastră în 2019, Dan Vîlceanu deputat. Aveți o expunere de motive extraordinar de bine întocmită pentru restituirea proprietăților și pentru a se clarifica odată care e proprietatea statului și care este a cetățeanului. Știți că, v-am mai spus, pentru asta v-am apreciat și v-am spus și anul trecut că vă felicit, dar duceți-o până la capăt. Eu am făcut cadastru general în comuna Bustuchin, deci am și grâu și apă și tot ce trebuie pentru a mă dezvolta, dar nu mai pot să definitivez acele litigii sau lucruri care au rămas unde cetățenii nu au avut validată suprafața în totalitate pentru că au băgat pădurea statului ori statul a avut păduri, dar nu le-a deținut și pe cele ale cetățenilor. Aceste lucruri sunt foarte importante și pentru colegii mei primarii că dacă nici în mandatul ăsta nu vor restitui în întregime proprietatățile probabil peste 4 ani nu se vor mai duce la cetățeni”, a menționat Ciocea.

Edilul din Bustuchin a afirmat că va susține candidații PNL la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie. ”Am spus că ați făcut multe lucruri bune în scurtul timp de când sunteți la guvernare, dar vindeți-le! Eu cam atât am avut de spus și o să îl las în cotinuare să vorbească pe colegul primar de la Berlești. O să vă urez baftă pentru că îl am aici și pe prietenul meu Iordache, candidatul PNL la Senat, pe domnul președinte Dan Vîlceanu ce candidează la deputați și mai avem și pe domnul secretar de stat Gheorghe Pecingină pe care, în mod sigur, o să-l mai vizitez și o să-mi iau câțiva primari cu mine, cum e cel de la Logrești, ca să mergem pe la București să ne rezolvăm problemele comunelor și haideți să terminăm cu birocrația! Știți, vă mai spun ceva, când a fost domnul ministru al Finanțelor Florin Cîțu nu mi-a plăcut. Hai, domnule, invitați și toți ceilalți primari pentru că e foarte bine și asta vrea lumea ca să fiți dumneavoastră primii care încercați să uitați de politică și să ne strângem cu toții că sigur vom face mult mai multe lucruri bune pentru Gorj. Încă o dată, vă mulțumesc pentru invitatie!”, a conchis cel mai votat candidat independent din țara noastră la alegerile parlamentare anterioare, primarul comunei Bustuchin Ion Ciocea.                       

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

IMAGE
Primarul municipiului Motru Cosmin Morega a declarat că localitatea pe care o conduce a implementat proiecte de peste 35 de milioane de euro în ultimii doi ani și mai are în pregătire și altele de peste 5-6 milioane de euro în perioada următoare.
IMAGE
În antiteză cu fosta guvernare a PSD, reprezentanții PNL explică simplu și la obiect de ce alegătorii ar trebui să se îndrepte către date și cifre concrete și nu spre poveștile de campanie electorală care sunt doar manipulări și intoxicări ce au menirea de a acumula voturi într-o...
IMAGE
Pensionarii cu pensii mici și medii sunt principalii câștigători ai majorării punctului de pensie.

Editorial

Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav
Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut. Citește mai departe...

Reportaj

TRANSALPINA – cea mai înaltă șosea din România IMAGE
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, ce traversează unele peisaje de un pitoresc inefabil. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Citește mai departe...

Actualitatea Gorjului Video

 

Lifestyle

O viață pentru o cafea IMAGE
Povestea Nino Caffe a început într-o fabrică din Milano, unde pentru gustul Nino Caffe s-a căutat amestecul perfect din mai multe tipuri de... Citește mai departe...

Facebook

Meteo

Horoscop

Curs Valutar

Copyright © 2024 | Toate drepturile rezervate.

Activati JavaScript.