News Alert

Primăria orașului Rovinari a demarat o acțiune de colectare a deșeurilor menajere de pe spațiile verzi și de vopsire a gardurilor din jurul părculețelor și străzilor cu salariații primăriei, în fruntea cărora s-a aflat însuși primarul Dorin Filip.

Sperând ca cetățenii să urmeze puterea exemplului personal, edilul-șef și-a suflecat mânecile și a trecut la treabă. Totodată, Primăria Rovinari a mai organizat și un concurs de cea mai frumoasă grădină și cel mai frumos părculeț, cu premii în valoare totală de 50 de milioane lei vechi.

 În acest sens, administratorul public al orașului Rovinari, Constantin Podaru, a declarat că ”pe lângă luna curățeniei, care este specifică fiecărei localități din țară, absolut toată lumea se pregătește cu ceva nou în preajma Sărbătorilor de Paște. Însă, Primăria Rovinari vine cu o noutate: noi încercăm să convingem cetățenii că sunt nu numai beneficiarii activităților administrative ale instituției noastre, ci trebuie să fie și parte activă în această activitate de curățenie sau, cel puțin, în menținerea ei. La inițiativa domnului primar, Dorin Filip, am inițiat un concurs intitulat ”Cea mai frumoasă grădină din fața blocului”. În acest sens, Primăria va organiza această competiție la care sperăm să participe cât mai mulți cetățeni și comisia va fi formată din membri ai comunității noastre care vor juriza participanții. Astfel, prin hotărâre de consiliu local se dau premii în valoare totală de 50 de milioane de lei vechi (5.000 de lei noi), și va fi premiată cea mai frumoasă și mai curată grădină și cel mai frumos și curat părculeț. Vom face un podium cu primele 3 locuri. Primăria, pentru că așa este normal, pune la dispoziția cetățenilor materialul săditor prin Direcția de Patrimoniu. Le dăm florile și tot ceea ce le trebuie pentru a-și înfrumuseța gospodăria și spațiul din fața blocului. Sper ca și alte localități să urmeze exemplul nostru”.

”Nu suntem doar funcționarii de la birouri care iau taxe”

În continuare, Podaru a mai dorit să sublinieze că ”un alt aspect important al acestei activități este să le arătăm cetățenilor că nu suntem doar funcționarii de la primărie care stau în spatele birourilor și iau taxe, ci încercăm un mod interactiv de lucru. Astăzi, toți angajații Primăriei Rovinari au ieșit la vopsit de gărdulețe, la strâns de hârtii și pet-uri de pe spațiile verzi, încercăm să le arătăm oamenilor că se poate și că ar fi bine să facem aceste lucruri împreună”.

Surprins în toiul muncii în folosul comunității, primarul Dorin Filip a afirmat despre această campanie că ”este o acțiune benefică pentru orașul nostru, facem un pic de curățenie înainte de Paște, totodată mai facem și un pic de mișcare. Angajații primăriei sunt puși serios la lucru și sper ca cetățenii, văzând atitudinea noastră, poate că vor începe și dumnealor să ne dea o mână de ajutor pentru a face împreună orașul mai curat. Vom acorda premii destul de consistente oamenilor gospodari care se îngijesc de zonele în care locuiesc. Le-am pus la dispoziție flori și sperăm într-o implicare activă din partea lor și mult mai puternică. Eu cred că este un lucru foarte frumos demararea acestei acțiuni pentru că noi suntem un oraș foarte poluat din cauza depozitului de cărbune. Sperăm că acest depozit de cărbune al Complexului Energetic Oltenia se va muta în 2 ani ca să putem deveni și noi un oraș mai curat și mai ecologic”.  

                                                                                                                              Oana Petcu

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

IMAGE
”Vino, ascultă, simte! Polovragi te cheamă!” este deviza sub care localitatea de la poalele Munților Parâng îi invită pe toți oltenii la o distracție de zile mari LUNI, a doua zi de PAȘTI, începând cu orele 19:00, în Parcarea din vecinătatea Școlii Polovragi sau la Căminul...
IMAGE
Reprezentanții Kiddo Afterschool din Târgu Jiu – una dintre cele mai emblematice de la nivelul Olteniei- au anunțat că au dat startul înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026 iar toți cei care doresc să le ofere copiilor experiențe de neuitat sunt așteptați cu brațele deschise la...
IMAGE
Primarul municipiului Târgu Jiu Marcel Romanescu a reușit o performanță fără precedent pe care nicio altă administrație dinaintea sa nu a izbutit să o atingă, oricâte eforturi ar fi depus în acest sens: a reușit introducerea Ansamblului Momunental Calea Eroilor în patrimoniul mondial...

Editorial

Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav
Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut. Citește mai departe...

Reportaj

TRANSALPINA – cea mai înaltă șosea din România IMAGE
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, ce traversează unele peisaje de un pitoresc inefabil. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Citește mai departe...

Actualitatea Gorjului Video

 

Lifestyle

O viață pentru o cafea IMAGE
Povestea Nino Caffe a început într-o fabrică din Milano, unde pentru gustul Nino Caffe s-a căutat amestecul perfect din mai multe tipuri de... Citește mai departe...

Facebook

Meteo

Horoscop

Curs Valutar

Copyright © 2026 | Toate drepturile rezervate.

Activati JavaScript.