
Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei la culturile însămânțate în primăvara acestui an vor primi despăgubiri de la bugetul de stat. Sumele vor fi acordate după finalizarea evaluărilor făcute de comisiile constituite pe lângă prefecturi, a aformat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. “Vom încerca să identificăm pierderile pe fiecare fermier în parte și pe suprafețele respective să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de bugetul de stat. Concret, pentru fermierii mici și care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafața cultivată vom interveni cu un ajutor de la buget de stat sub forma unei scheme de minimis. Aceasta va fi legiferată printr-o Hotărâre de Guvern, cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară în funcție de resursele pe care le primim să și acordăm aceste despăgubiri în 2015″, a declarat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpress.