
Orașul Turceni este situat în sudul județului Gorj și a apărut în jurul a două obiective industriale apărute in zonă: Termocentrala Turceni și Hidrocentrala Turceni. Întreaga activitate a micului oraș gravitează în jurul lor. Se afla la locul de intalnire a unor artere rutiere ce fac legatura cu Târgu.-Jiu, cu Filiasi si cu Strehaia în Mehedinti, dar si cu o legatura feroviara electrificata spre Târgu Jiu si spre Filiasi.
Scurt istoric
Descoperirea unor unelte, arme sau vase folosite de populația care locuia pe ținutul localității Turceni reprezintă primele dovezi care atestă existența omului în această zonă. Tot pe acest teritoriu au fost realizate lănci, cosoare ce aparțin aceleiași epoci feudale. Prezența acestor obiecte atestă faptul că meleagurile localității Turceni și văile Jiului și Jilțului au fost mereu populate. Primele documente scrise care demonstrează că aceste locuri există, au apărut în 1499, dar date mai concrete apar în 1529, când Pârvu, Ban al Craiovei dăruiește satul Turceni Mănăstirii Tismana. La data de 19 septembrie 1569 Domnitorul Alexandru Vodă confirmă că pune stăpânire peste Turceni partea de Jos. În secolelele XVI și XVII au loc alte confirmări ale stăpânirii de moșii la Turceni.Prin sec. XV-XVI,localitatea s-a numit Campul Turcilor si ulterior Turceni.
Localitatea a devenit oras în anul 2004 si sa constituit prin unirea într-o singură localitate administrativă a satelor: Turceni, Murgești, Gârbovu, Valea Viei, Jilț și Stolojani.
Geografie
Localitatea Turceni se întinde în mare parte pe interfluviul Jiului și al Jilțului. Ea se învecinează în partea de est cu comuna Plopșoru,in nord cu comuna Urdari, în vest cu comuna Negomir și Borăscu, la sud cu comuna Ionești, iar la sud-vest cu comuna Grozăvești. Ca și componență, orașul Turceni cuprinde satele Turceni, Jilțul, Murgești, Gârbov, Strâmba și Valea Viei, forma lor fiind lineară. Din punct de vedere climatic, localitatea se încadrează în zona climatului sud vestic specifică unităților deluroase, cu o climă de deal continentală, având ierni geroase și veri calduroase și secetoase, cu precipitații suficiente, dar neuniforme. Din punctul de vedere al faunei, ea se caracterizează prin specii de păsări și animale specifice regiunilor de stepă și pădurilor de foioase.
Evoluție istorică
Statisticile făcute de specialiști au demonstrat că în ceea ce privește evoluția populației acestei localități, se poate remarca o anumită constanță. Cele mai importante modificări în numărul locuitorilor s-au făcut între anii 1914-1918 și între 1941-1945. Populația s-a mutat dintr-un loc în altul, dar, cu toate acestea, îndeletnicirile nu au lipsit. Principala preocupare a locuitorilor acestei zone a fost agricultura. S-au cultivat cereale: porumb, secară, orz, grâu, dar și viță de vie , in , cânepă, legume , livezi cu pomi fructiferi: măr, păr, prun, cireș etc. Majoritatea caselor erau cu două camere, una pentru dormit, iar cealaltă pentru gătit, care avea o vatră din cărămidă. Ele erau iluminate cu opaițul, festila și apoi cu lampa. Oamenii se hrăneau cu varză, cartof și fasole. Primăvara și vara se consumau urzica, dragaveiul, ștevia,însă alimentul de bază rămânea mămăliga și turta.
Economie
Cea mai mare activitate industrială a acestei zone se desfășoară în zona termocentralei Turceni. Primele lucrări de construcție au început în toamna anului 1972, iar lucrările au început în 1973. Primul agregat energetic al termocentralei a fost cuplat la sistemul energetic din România în luna iulie 1978. Construcția s-a terminat în 1982, și au rămas doar 7 grupuri energetice din cele 8 planificate. Odata cu ridicarea cosurilor de fum ale Termocentralei, in Turceni apar noi institutii, scoli moderne cu crese si gradinite, spital modern cu sute de paturi si Casa de Cultura. Cu cat inaintau lucrarile la Termocentrala, cu atat era nevoie de oameni calificati pentru a lucra, asa se face ca la Turceni ia fiinta si un Liceu Industrial Energetic, care devine locul unde invata nu numai tinerii din Turceni, dar a reusit sa coopteze elevii din localitatile invecinate si chiar din alte judete. Deodata, oamenii din Turceni s-au trezit cu locuri de munca asigurate si bine platite, iar copiii lor puteau cu usurinta, de-acum, sa invete la oricare Universitate din România.
Obiective turistice
Ca obiective turistice, în zona "Turceni" pot fi vizitate Mânăstirile Sfânta Treime și Dealul Mare, Biserica de lemn in stil Maramuresan din satul Stramba-jiu, dar locuitorii din comună și din zonele învecinate pot participa la o serie de târguri: Târgul anual în satul Strâmba Jiu în zilele 14-16 iunie, Târgul anual în satul Gârbovu în zilele de 6,7 și 8 septembrie. Aici au loc și Festivalul de creație umoristică "Al.C.Calotescu Neicu" în luna aprilie, precum și Zilele orașului Turceni în ziua de Sf.Ilie. Din anul 2012 locuitorii fiecărui sat pot participa de doua ori pe an la Hora Strămoșească organizată de Primărie.
Wikipedia