
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, spune că instituţia pe care o conduce a dat undă verde accesului României în Spaţiul de liberă circulaţie în baza criteriilor îndeplinite. El a afirmat însă că problema vine din partea Consiliului European.
Schulz a făcut aceste aprecieri după întrevederea avută la Bruxelles, astăzi, cu o delegaţie a Senatului României, condusă de preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta din urmă a spus că Mecanismul de Cooperare şi Verificare ar fi trebuit să funcţioneze pe o perioadă limitată şi că trebuie găsite modalităţi clare de evaluare. Tăriceanu a mai spus că este logic şi normal să se ajungă prin negocieri la o finalizare a monitorizării.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, spune că discuţiile au vizat puncte de interes comun, cum ar fi aderarea României la Schengen şi securitatea în plan regional. Martin Schultz a reamintit că Parlamentul European a dat undă verde aderării României la Spaţiul de Liberă Circulaţie, pentru că îndeplineşte criteriile, dar decizia a fost blocată în clădirea din apropierea Parlamentului, menţiona Schultz, referindu-se la reprezentanţii statelor membre, care se reunesc în clădirea Consiliului European.
Martin Schulz: Ţări care fac parte dintr-o comunitate şi care au îndeplinit criteriile acelei comunităţi, cu aceleaşi drepturi, dar problema blocajului se află în clădirea de lângă noi, a Consiliului European, a spus Martin Schulz.
Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat la conferinţa de presă comună cu şeful Legislativului European că propune o modalitate clară de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, MCV. El spune că România şi-a atins ţintele şi sunt apreciate de către Comisia Europeană şi este normal să se ajungă la o finalizare a acestui MCV pentru ca România să nu fie discriminată la aderarea sa la Spaţiul Schengen.
Călin Popescu Tăriceanu: În momentul de faţă, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care ar fi trebuit să funcţioneze pe o perioadă limitată, a devenit un fel de ţintă în mişcare, care, pe măsură ce ne apropiem de el, se depărtează; şi, de aceea, sugestia mea pe care vreau să o fac sigur şi autorităţilor Comisiei este să stabilim o modalitate de evaluare clară a progreselor care au fost făcute pe cele patru bench-markuri din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, acest assesment ar trebui făcut în România de către Comisie, în aşa fel încât să putem pregăti terenul pentru încheierea acestui dispozitiv care a fost pus în funcţiune în momentul aderării României la Schengen.
Senatorul liberal Ion Popa, şeful Grupului Parlamentar al PNL, a declarat pentru RRA referitor la poziţia delegaţiei privind aderarea României la Schengen.
Ion Popa: Legat, desigur, de MCV, şi aici merită subliniat faptul că întreaga delegaţie a susţinut faptul că benchmarkurile iniţial stabilite în acest mecanism au fost modificate din anul 2006 şi până astăzi, deci când s-a impus acest mecanism, şi că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile pe care le avea, numai că schimbarea acestor obiective din mecanism au făcut, practic, imposibilă finalizarea acestei operaţiuni, practic, sintagma folosită a fost aceea a unei ţinte mişcătoare.
Trebuie evaluate progresele, a insistat preşedintele Senatului României, progresele în domeniul justiţiei şi a statului de drept şi este necesară o finalizare a acestui raport.
Călin Popescu-Tăriceanu: Mecanismul de Cooperare şi Verificare iniţial a fost stabilit ca un instrument, hai să îi spunem, tehnic, dar pentru a măsura progresele în domeniul justiţiei în ceea ce numim în general statul de drept. Din păcate, ceea ce am observat este că, încet-încet, el a început să fie folosit ca un instrument, să zicem, cu caracter politic, dar nu de parlament, nu avem aici nicio problemă şi, dacă stăm să ne uităm de partea cealaltă a străzii, cum spunea dl preşedinte, atunci o să vedem că problema de fond rezidă în principal la Comisie, care ar trebui să găsească o modalitate de a pregăti terenul pentru decizia politică, care este la nivelul Consiliului. Cred că este şi o componentă politică, din păcate, nu ar fi trebuit să fie, şi tocmai de aceea, consider că dacă această componentă politică este avută în calcul chiar dacă nu este recunoscută, atunci sigur că se crează o discriminare cu care nu putem să fim de acord.
Delegaţia română a mai avut întrevederi şi cu alţi oficiali ai Parlamentului European, dar şi ai Comisiei Europene.
observatoreuropean.radioromania.ro