
Preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, Dan Ilie Morega, a făcut o analiză asupra activității manageriale ale managerului privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurențiu Ciurel, concluzia fiind că ”Ciurel se găsește sub oblăduirea unor înalți demnitari de la București, permițându-și să facă orice fel de abuzuri și ilegalități”.
Referitor la situația din ultima perioadă înregistrată la CEO și la comportamentul lui Ciurel, Morega a declarat că ”probabil nu a făcut decât să-şi arate adevărata „calitate”, faţă a lui. Dacă mă refer la şefii lui, la ministrul Gerea, acesta este un yesman, o slugă a lui Ciurel, pentru că Ciurel a dovedit că atâta timp cât îl are în spate pe Victor Ponta este cel mai mare şi face ce doresc muşchii lui. Dovadă că el a fost cel care a schimbat acel Consiliu de Supraveghere care deja strânsese laţul în jurul lui. Ba mai mult, deşi Medinţu îşi dăduse demisia, iar Consiliul de Supraveghere luase act şi îl revocase, asistăm la lucruri nemaiîntâlnite: A murit regele! Trăiască regele! A plecat Medinţu! A venit Medinţu! Asta pentru că Medinţu semnează în locul lui Ciurel, iar Ciurel crede că în eventualitatea unor abuzuri el va fi absolvit de vină. În realitate, Ciurel va fi tras la răspundere ca ordonator de credite, iar Medinţu ca semnatar al documentelor. Ciurel nu e verificat cu seriozitate pentru că se găseşte sub oblăduirea unor înalţi demnitari de la Bucureşti, permiţându-şi să facă orice fel de abuzuri şi ilegalităţi”.
Activitatea lui Ciurel la cârma CEO a fost pusă sub lupă și analizată cu minuțiozitate de Morega: ”oricâte denunţuri va face şi indiferent cine va fi, până la urmă nu se vor anula ilegalităţile săvârşite sau dosarele aflate pe rolul unor instanţe sau la organele Parchetului. În cel mai fericit caz, dacă se va ajunge la o hotărâre de condamnare va beneficia de o reducere. Viaţa este cel mai bun judecător şi cred că până la urmă se va demonstra managementul defectuos prin organizările lăutăreşti (dezorganizările CEO) făcute de maeştrii Ciurel şi Răuţ. E o chestiune de timp până la debarcarea lui Ciurel” a conchis Dan Ilie Morega.