Primarul comunei Cîlnic, Dumitru Vulpe, reușește să aducă – după eforturi îndelungate depuse de-a lungul multor ani – localitatea sa pe drumul modernizării și integrării europene.
În acest sens, edilul a declarat: ”După o muncă îndelungată și nenumărate drumuri cu actele, am reușit să dăm în funcționare Centrul Local de Informare Turistică. Vreau să vă spun că a fost finanțat din fonduri europene, pe măsura 313, și există aici două posturi de agent de turism care vă stau la dispoziție cu toate informațiile de care aveți nevoie. Necesitatea înființării unui astfel de centru local este justificată, pe de-o parte, de aplicarea unor politici raționale de dezvoltare și modernizare durabilă, pe plan local, în vederea eficientizării actului de administrare al resurselor turistice iar, pe de altă parte, de obiectivele pe care un astfel de serviciu și le propune: dezvoltarea turistică în scopul creșterii beneficiilor de pe urma valorificării resurselor turistice pentru comunitatea locală; promovarea imaginii reale a comunei Cîlnic, în special, și a județului Gorj, în general, atât pe plan național, cât și pe plan internațional; abordarea sistematică a piețeii existente și a infrastructurii care să grupeze - într-un cadru coerent și pe o bază locală - strategiile de dezvoltare a tuturor actorilor publici și privați implicați în turism. O ată prioritate pentru noi o reprezintă identificarea resurselor turistice al căror grad de exploatare este scăzut și înaintarea de propuneri în vederea introducerii cât mai rapide al acestora în circuitul turistic. La fel de importantă este și analizarea propunerilor venite din partea agenților publici și economici de asociere cu Primăria Cîlnic în vederea creșterii gradului de exploatare a resurselor turistice locale și zonale. Și inițierea unor investiții publice directe pentru restaurarea sau ameliorarea atracțiilor turistice cu un grad ridicat de importanță este un alt obiectiv al nostru”.
Vulpe a mai completat informațiile de mai sus cu următoarele detalii: ”Satul Găleșoaia din comuna Cîlnic este vestit pe plan național în privința olarilor săi, cei mai reprezentativi din județul Gorj. Din păcate, la această oră, satul este aproape dispărut din pricina activităților legate de minerit. Artiștii ceramiști Ion Rătezeanu și Dumitru Coneru, ambii originari din Găleșoaia, sunt printre cei mai cunoscuți meșteri populari ai Gorjului. Bisericuța de lemn din Cîlnic-Peptani, monument de arhitectură aflat pe lista Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, este reprezentativă pentru viața religioasă a străbunilor noștri. Din fericire, grație enoriașilor și Consiliului Local, monumentul a fost restaurat cu grijă, păstrându-i-se în integralitate arhitectura și materialele inițiale”.
Trecut, prezent și viitor
Referitor la planurile de viitor, primarul Dumitru Vulpe a precizat că ”pe pacursul anilor 2015-2016 intenționăm să facem un sediu nou de primărie și un dispensar uman rural fără ambulatoriu care va prelua dispensarul uman actual și centru de permanență. Se vor demola clădirile vechi pe care toată lumea le cunoaște în ce hal arată. La intrarea în clădirile ce dorim să le ridicăm vom amenaja un parc chiar în fața Centrului de Informare Turistică, al viitoarei primării și al dispensarului uman. Va fi un părculeț frumos amenajat, cu alei pietonale, băncuțe, verdeață și ronduri de flori, iar gardul actual va fi înlocuit cu unul nou, modern și cu o poartă în stil rustic”.
O altă necesitate a localității pe care a rezolvat-o primarul Dumitru Vulpe este Serviciul de salubrizare S.C. CTC Desalubris SRL. ”De ce îi zice CTC?!... Deoarece contractul de finanțare a fost făcut pe cele 3 primării din zonă: Călnic, Telești și Ciuperceni. Acest serviciu funcționează și colectează deșeurile menajere din comunele Câlnic, Telești, Ciuperceni, Drăguțești, și temporar desfășoară această activitate în Mătăsari. Mai suntem în tratative și cu comuna Cătunele. Este foarte greu deoarece sunt costuri foarte mari de exploatare și încasări mici și la groapa de gunoi se plătește o taxă. Am întâmpinat la începutul activității probleme în care cheltuielile erau mai mari decât încasările. Astfel, a trebuit dusă o muncă de mediatizare și de necesitate al unui astfel de serviciu pe raza localităților mai sus amintite până au înțeles și oamenii căt de necesar este acest serviciu și, astfel, treptat, a crescut și gradul de colectare a taxei de gunoi menajer care se percepe la fiecare gospodărie. Acum este 5 lei de persoană, cu TVA inclus, această taxă la noi, față de alte zone unde servicii private de salubritate încasează 15 lei de persoană. Numărul contractelor încheiate cu gospodăriile din localitățile de mai sus a crescut cu 85% în 2014 față de 2013. Cheltuielile sunt cu destul d emari: cu transportul, de depozitare a gunoiului la groapa de gunoi, cu mentenanța mașinilor care deservesc această activitate, la care se adaugă cheltuieli de personal și de funcționare. Eu zic că un astfel serviciu nici nu are voie să facă profit pentru că trebuie să fie mai mult în slujba cetățenilor pe care îi deservește, nu al interesului economic, pentru că din acest motiv se numesc și servicii de utilitate publică” a conchis primarul comunei Cîlnic, Dumitru Vulpe.