News Alert

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a susținut că lucrările la centura de ocolire a orașului - un obiectiv foarte important pentru dezvoltarea economică - ar fi trebuit începute încă din timpul guvernării PDL, conduse de Emil Boc. Numai că, în acea perioadă, nu a găsit sprijinul la centru pentru a demara acest proiect de investiție deoarece era membru PSD, partid care se afla în opoziție atunci, însă odată cu guvenarea Ponta lucrurile s-au schimbat în bine.

”La ora actuală se lucrează în forță la centura de ocolire a municipiului Târgu Jiu, o investiție foarte importantă. Probabil că o să vină următoarele argumente din partea celor de la fostul PDL - așa cum auzeam într-o seară – conform cărora centura a fost aprobată de Elena Udrea. Nu este așa, ci istoria centurii este în felul următor: primul ministru care a aprobat aceast proiect la solicitarea mea a fost Radu Berceanu și după ce a a fost dat girul de către Berceanu, noi am pregătit documentația și am intrat în competiție cu alte 15 mari orașe din România. Pe baza punctajului obținut ne-am situat pe locul 3 și atunci s-au aprobat doar 7 proiecte de finanțare. Astfel, finanțarea centurii este asigurată jumătate de la Guvernul României și jumătate de la Uniunea Europeană. Mergând pe acest fir logic, în acea perioadă, eu fiind primar din opoziție nu am mai primit finanțare din partea Guvernului și proiectul de centură a rămas suspendat, chiar dacă aveam toate actele avizate. Dacă vă mai amintiți în acea perioadă, domnul premier de atunci Emil Boc a amintit de 3 ori de acest proiect de centură, deși aprobările erau din perioada lui Berceanu, dar Guvernul Boc nu dădea drumul la finanțare. Deși cei de la Drobeta Turnu Severin, în frunte cu domnul primar Gherghe - care a trecut de la PSD la PDL - erau în urma noastră pe grila de punctaj, au primit aprobarea de finanțare. A trecut timpul și nouă nu ne-a dat nimeni bani pentru acest proiect și aici intervine Guvernul Ponta care a deschis finanțarea pentru această centură a noastră la care se lucrează acum. Această investiție este foarte importantă pentru viitorul municipiului Târgu Jiu. Oamenii vor fi corect despăgubiți de stat pentru terenurile expropriate. Această investiție este o necessitate a orașului, pentru că riscam faptul ca peste 5 ani sau 10 ani Târgu Jiul să se blocheze fără această centură de ocolire a municipiului. Vom vedea că aici vor apărea mai mulți investitori și orașul se va extinde și o întreagă economie se va dezvolta în jurul acestei centuri de ocolire a municipiului Târgu Jiu” a explicat Florin Cârciumaru.

Edilul-șef al municipiului Târgu Jiu a mai precizat că un rol foarte important în fluidizarea circulației rutiere l-a avut crearea de noi sensuri giratorii în majoritatea intersecțiilor importante din oraș. ”Noi, cu ani în urmă, am comandat un studiu de trafic. Haideți să vă spun situația acestor sensuri giratorii care s-au construit în Târgu Jiu pentru că erau problem mari de fluidizare a traficului. Pe baza acestui studiu au apărut intersecții semaforizate și am modificat sensul de circulație la anumite străzi și au apărut și sensurile giratorii care au contribuit foarte mult la fluidizarea circulației în anumite intersecții. La ora actuală, conform studiului de trafic, mai sunt două sensuri de construit: acela de la Primăria Târgu Jiu pe care îl facem în prezent și un altul la intersecția stăzilor Mărgăritarului cu Victoriei. Vreau să vă spun că voi merge pe la ministere la București și voi bate la uși pentru a primi investiții pentru Târgu Jiu și pentru cetățeni” a conchis primarul Florin Cârciumaru.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

IMAGE
Se lucrează la o nouă parcare în municipiul Motru destinată autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone.
IMAGE
În localitatea Motru au început lucrările edilitar-gospodărești de primenire a localității pentru sezonul de primăvară.
IMAGE
Primăria municipiului Motru a mai bifat încă un important succes în accesarea fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Editorial

Ei nu sunt stăpânii tăi și tu nu ești un sclav
Dimineața devreme. Prea devreme... Sună alarma la ceas. Te freci la ochi și sari în picioare din pat în virtutea unui automatism binecunoscut. Primul drum, la baie! Stai pe wc și te uiți în telefon să vezi de mai e nou pe Facebook și ce au mai postat prietenii tăi. Poate, între timp, te speli și pe dinți. Tot cu periuța aia care ziceai că o schimbi de anul trecut. Citește mai departe...

Reportaj

TRANSALPINA – cea mai înaltă șosea din România IMAGE
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, ce traversează unele peisaje de un pitoresc inefabil. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Citește mai departe...

Actualitatea Gorjului Video

 

Lifestyle

O viață pentru o cafea IMAGE
Povestea Nino Caffe a început într-o fabrică din Milano, unde pentru gustul Nino Caffe s-a căutat amestecul perfect din mai multe tipuri de... Citește mai departe...

Facebook

Meteo

Horoscop

Curs Valutar

Copyright © 2024 | Toate drepturile rezervate.

Activati JavaScript.